Mesaj de felicitare cu ocazia Sărbătorii profesionale – Ziua Poliției Naționale!
18 decembrie 2023
Stimați ofițeri și subofițeri,
Stimați Veterani
ai Inspectoratului de Poliție Briceni!
Cu prilejul celei de-a 33-a aniversare de la crearea Poliției Naționale a Republicii Moldova, din numele meu personal și al Consiliului raional Briceni, Vă adresăm cele mai sincere felicitări și succese în serviciul pe care îl oferiți Patriei pentru asigurarea ordinii publice, siguranței și securității cetățenilor.
Vă mulțumim pentru înaltul patriotism, profesionalism, devotament și efortul constant depus la promovarea principiilor statului de drept cât și la implicarea activă în cadrul evenimentelor organizate la nivel raional și național.
Suntem convinși că întreaga echipă polițienească a Inspectoratului de Poliție Briceni va depune și în continuare toate eforturile pentru realizarea cu succes a obiectivelor propuse.
Urez tuturor angajaților și veteranilor, precum și familiilor dumneavoastră multă sănătate, fericire, împliniri personale şi profesionale.
Cu profund respect,
Președintele raionului Briceni, Dorin PAVALOI