Lucrările de reparație capitală a secției de boli contagioase a IMSP Spitalul Raional Briceni

14 noiembrie 2022

Recent, au fost finisate lucrările de reparație capitală a secției de boli contagioase a IMSP Spitalul Raional Briceni.

La evenimentul festiv a participat conducerea raionului, în frunte cu Vitalii Lupașco – Președintele raionului, Arcadie Dobuleac și Dorin Pavaloi – Vicepreședinții raionului. De asemenea, au fost prezenți Claudia Veltman – directorul Spitalului Raional Briceni, consilieri raionali și medici din cadrul Spitalului Raional.

Sursele financiare pentru efectuarea lucrărilor de reparație capitală, în sumă de 2984478 lei au fost alocate din soldul disponibil a Consiliului raional Briceni. Reamintim și despre faptul că în anul 2021 a fost reparat capital și acoperișul blocului unde este situată secția respectivă.

Pentru prima dată, din momentul dării în exploatare a blocului respectiv (anul 1972), a fost efectuată o reparație capitală a acestuia, pentru a crea condiții cît mai bune pentru pacienți și lucrătorii instituției.