Eye Tonuri de gri
Invert Mode Culori inversate
Link Linkuri subliniate
Keypad Navigare prin tastatură
Triangle Cursor negru
Triangle Cursor alb
Remove Circle Text mic
Add Circle Text mare
Refresh Resetare
Close Inchide

Articol informativ. Alergie la ambrozie: cum te afectează polenul de la această buruiană.

16 august 2024

 

Alergie la ambrozie:

cum te afectează polenul de la această buruiană.

Începe lupta cu ambrozia: Apel la acțiune responsabilă din partea  Ministerului Agriculturii!

Ambrozia este o plantă sălbatică (buruiană), ce crește, în special, în zona de câmpie, la marginea orașelor, zonele neamenajate din vecinătatea terenurilor extravilane, gradini si parcuri neingrijite, dar si pe loturi de floarea soarelui si cereale.

Polenizarea maxima are loc in lunile august si toamna, pana tarziu, înainte ca vremea să devină foarte răcoroasă. Polenul este răspândit de vânt și este atât de fin, încât nu îl putem observa cu ochiul liber, cum se întâmplă în cazul altor factori alergeni, cum ar fi puful plopilor, primăvara.

Ambrozia face parte dintr-o familie de plante cu factor alergenic puternic. Când o persoană inspiră polenul de la ambrozie, sistemul imunitar poate reacționa la fel ca în fața pericolului de boală, manifestând simptomele unei alergii provocand iritarea permamenta a mucoasei respiratorii a cailor superioare si favorizand rinita si crizele de astm.

Cantitatea de polen de ambrozie din aer este mai mare dimineața, de aceea este posibil ca simptomele cauzate de alergia la ambrozie să fie mai puternice în prima parte a zilei. De asemenea, în zilele cu vânt puternic și uscat, concentrația de polen de ambrozie din aer crește. O persoană poate să intre în contact cu polenul de ambrozie prin simplul fapt că respiră aerul cu particule din planta, așa că este foarte greu de evitat acest tip de polen.

O singură plantă de ambrozie poate elibera până la un miliard de particule de polen, care dau naștere altor plante și provoacă alergii sezoniere semnificative. De regulă, polenul de ambrozie apare între lunile august și jumătatea lui octombrie, iar „vârful” este atins în august-septembrie.

Alergiile se produc atunci când sistemul imunitar manifestă un răspuns inadecvat la polenul de la floarea de ambrozie. În mod normal, sistemul imunitar încurajează unele modificări chimice în corp, care ajută la îndepărtarea „invadatorilor” dăunători, cum ar fi virusurile și bacteriile.

În cazul persoanelor alergice la polen si ambrozie, însă, sistemul imunitar identifică în mod greșit polenul inofensiv și, astfel, începe să lupte împotriva acțiunii polenului. O substanță numită histamină este eliberată atunci când corpul intră în contact cu polenul de ambrozie. Histamina este cea care cauzează multe simptome neplăcute, cum ar fi secrețiile nazale (rinoreea), strănutul și mâncărimile la nivelul ochilor.

Alergia la polenul de ambrozie are simptome similare cu cele ale altor tipuri de alergii, cum ar fi:

  1. rinita alergică, cu strănut, congestie nazală, mâncărime nazală, rinoree (nasul curge cu secreții apoase)
  2. conjunctivita alergica: inflamarea și înroșirea ochilor
  3. mâncărimi la nivelul urechilor și cerului gurii
  4. pierderea mirosului
  5. dureri de cap
  6. oboseală cronică și somnolență
  7. criză de tuse similară cu cea specifică astmului

Simptomele alergiei la ambrozie tind să se manifeste la finalul verii, până spre începutul toamnei, când polenul plantei începe să se răspândească. Pe lângă aceste simptome, alergia la ambrozie poate irita căile respiratorii superioare, ducând la tuse și respirație șuierătoare la persoanele care suferă de astm.

Printre simptomele ușor de observat:

  • Strănut Reacția alergică la toate plantele care produc polen este numită, de cele mai multe ori, „febra fânului” sau rinita alergică. Printre simptomele alergiei la ambrozie se află și strănutul.
  • Mâncărimi la ochi Un alt simptom cauzat de polenul de ambrozie sunt mâncărimile de la nivelul ochilor.
  • Secreții nazale (rinoree) ori nas înfundat    Tot un simptom al alergiei la ambrozie este nașul înfundat (congestia nazală); alt simptom, tot în această zonă, este rinoreea, când pacientul are secreții nazale provocate de polenul de ambrozie.
  • Ochi înroșiți Pe lângă faptul că alergia la ambrozie provoacă mâncărimi oculare, ea mai poate cauza și înroșirea ochilor și lăcrimarea acestora.
  • Mâncărime în urechi și în cerul gurii     Simptomele alergiei la ambrozie se pot extinde și la nivelul gurii sau urechilor, iar cel care este alergic la ambrozie va simți o senzație că de mâncărime, că de înțepătură sau furnicătură.
  • Tuse cronică Contactul cu polenul de ambrozie va stimula o reacție a sistemului imunitar în cazul anumitor pacienți. Când se întâmplă acest lucru, la unele persoane se agravează simptomele astmului-că de exemplu, tusea cronică.
  • Dificultate în respirație La unele persoane, faptul că intră în contact cu polenul de ambrozie poate să agraveze simptomele astmului și poate să apăra dispneea (scurtarea respirației sau dificultatea în respirație).
  • Respirație șuierătoare    Numită și wheezing, respirația șuierătoare poate fi un simptom agravat al astmului la unele persoane care au de-a face cu polenul ambroziei.
  • Umflarea ochilor Pe lângă mâncărimile de la nivelul ochilor, un simptom al alergiei la ambrozie poate fi și faptul că ochii persoanei se umflă din cauza expunerii la polen.
  • Alte simptome ale alergiei la ambrozie pot fi:
  • disconfort în gât,
  • presiune la nivelul sinusurilor (care poate cauza durere facială),
  • pielea de sub ochi este umflată și are o nuanță albăstruie,
  • simțul olfactiv scade, la fel și simțul gustului se reduce;
  • calitatea somnului este redusă.

Persoanele care sunt alergice la alte substanțe au riscuri mai mari să fie alergice și la polenul de ambrozie. Totodată, ai un risc crescut de a suferi de alergie la ambrozie dacă ești deja alergic la: acarienii de praf, mucegai, mătreață din blană animalelor de companie, alte tipuri de polen (cum ar fi polenul de la florile unor copaci).

Dacă unul dintre membrii familiei tale (o rudă apropiată, in special parintii, bunicii sau fratii) are alergie la ambrozie, atunci și tu ai riscuri mari de a dezvolta acest tip de alergie.

Problemele (complicațiile) care pot fi asociate cu „febra fânului” sau rinită alergică (pentru că reacția alergică la toate plantele care produc polen, inclusiv la ambrozie, este numită și rinită alergică) pot include:

  1. Calitatea vieții pacientului se reduce-rinită alergică poate să afecteze activitățile plăcute și poate face că pacientul alergic la ambrozie să fie mai puțin productiv.
  2. Calitatea redusă a somnului-Simptomele rinitei alergice-cele ale alergiei la ambrozie-pot să îl țină pe pacient treaz noaptea, pot să îngreuneze procesul de adormire sau sa il trezeasca noaptea din cauza nasului „infundat”; aceste lucruri pot duce la oboseală și la o stare generală de rău.
  3. Agravarea astmului-Rinita alergică poate agrava semnele și simptomele astmului; în mod similar, alergia la ambrozie poate irită căile respiratorii superioare, ducând la crize de astm cu tuse și respirație șuierătoare (wheezing) si senzatia de sufocare, la pacienții care suferă deja de astm.
  4. Sinuzită-Congestia prelungită a sinusurilor din cauza rinitei alergice poate crește riscul de a dezvolta sinuzită, adică o infecție sau o inflamație a membranei care căptușește sinusurile.
  5. Contractarea mult mai facila a infectiilor virale respiratorii cauzate de rinovirusuri, pseudovirusuri, virusul sincitial respirator, coronavirusuri, inclusiv virusul SARS Cov2.

Vizita la medic este obligatorie indiferent de severitatea alergiei la ambrozie, pentru că doar un medic specialist poate să determine tratamentul adecvat, în funcție și de alte boli cronice, de vârstă sau sexul pacientului.

 

Cea mai bună modalitate de prevenire a alergiei la ambrozie este să limitezi contactul cu polenul acestei buruieni. Evitarea ambroziei nu este întotdeauna ușoară, însă există modalități prin care poți limita expunerea la polen și, astfel, îți poți reduce riscul de apariție a simptomelor neplăcute.

  1. Consulta aplicatiile online care masoara nivelul de alergeni prezenti in aer in zona in care locuiesti sau urmeaza sa petreci mai mult timp afara pentru a stii daca este cazul sa iti administrezi antihistamibnicul prescris de medic sau suplimentele specifice (quercitina, vitamina C, bromelaina,butterbur, vitamina D etc)
  2. Stai mai mult în interior spre finalul verii și începutul toamnei, când concentrația de polen de ambrozie în aerul respirabil este foarte mare.
  3. Evită să ieși din casă în intervalul orar când concentrația de polen de ambrozie este mare. Limitează timpul petrecut afară între orele 10.00 și 15.00. Concentrația de polen de ambrozie scade dimineața foarte devreme și după-amiază târziu.
  4. Nu uita să ții ferestrele închise. Acasă sau în mașină, oriunde te-ai afla, nu deschide ferestrele. Folosește un aparat de aer condiționat dotat cu filtrele necesare, care va menține răcoarea în locuința și va ajuta la filtrarea și eliminarea polenului.
  5. Schimbă-ți hainele și spală-te pe mâini după ce ai fost afară, la plimbare sau la cumpărături. Polenul de ambrozie se poate depune pe piele sau pe haine.
  6. Ai mare grijă la alimentele care îți pot declanșa o reacție alergică-Faptul că mănânci alimente care conțin proteine similare cu cele din polenul de ambrozie poate să îți agraveze simptomele. Posibile alimente care declanșează alergia: bananele, pepenele galben, mierea, semințele de floarea-soarelui, ceaiul de mușețel, etc.
  7. Usucă-ți hainele în interior sau în uscătorul de rufe. Nu le lasă afară, pentru că vor capta polenul de ambrozie și îți vor agrava simptomele alergiei.
  8. Șamponează și spală părul animalelor de companie în mod regulat, dacă acestea petrec timp în aer liber, pentru a le împiedica să aducă polenul de ambrozie în locuința.
  9. Spală lenjeriile de pat cu apă și detergent, o dată pe săptămâna, pentru a fi sigur că polenul de ambrozie nu persistă pe cearceafuri.

 

Prin Hotărîrea Guvernului R Moldova Nr. 967 din 03-10-2018 statul a aprobat

Regulamentul privind combaterea și prevenirea răspîndirii buruienii ambrosia (Ambrosia artemisiifolia) și a Planului de acțiuni privind combaterea și prevenirea răspîndirii buruienii ambrozia (Ambrosia artemisiifolia) pentru anii 2019-2024, prin care a numit serviciile abilitate cu controlul și aplicarea măsurilor pentru nenimicirea ambroziei, sensibilitatea populației ș.a.

Măsurile principale de prevenție sunt:

  • întreţinerea teritoriilor din subordine în stare salubră cu realizarea după caz a măsurilor de stârpire a buruienii ambrozia în perioada cuprinsă între răsărirea plantei şi sfârşitul perioadei de vegetaţie;
  • verificarea în cadrul realizării controalelor de stat în domeniul sănătăţii publice a măsurilor de combatere a buruienii ambrozia la obiectivele pasibile controlului de stat în domeniul sănătăţii publice, cu aplicarea măsurilor ce se impun în cazul depistării teritoriilor infestate cu buruiana ambrozia.
  • colaborarea intersectorială cu subdiviziunile teritoriale ale Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor, ale Inspectoratului pentru Protecţia Mediului, în desfăşurarea acţiunilor de distrugere a buruienii ambrozia şi de prevenire a răspândirii acesteia;
  • colaborarea cu autorităţile publice locale, instituţiile de învăţământ şi asistenţă socială, ONG-uri, etc. în vederea întreprinderii măsurilor de prevenire, combaterea şi distrugerea buruienii ambroziei, în raza instituţiilor deservite şi a terenurilor gestionate;
  • acordarea suportului informativ-metodic privind combaterea şi prevenirea răspândirii buruienii ambrozia;
  • sensibilizarea populaţiei despre impactul buruienii ambrozia asupra sănătăţii, precum şi măsurile de combatere şi prevenire a răspândirii buruienii ambrozia prin intermediul mijloacelor mass-media locale (televiziune, radiou, presa scrisă, etc.).

 

(conform datelor OMS)

 

Medic-specialist  CSP Edineț,  subdiviziunea Briceni    Victor Zaporojan